Control
sau grijă sinceră?
Hai să lămurim asta, că pare că s-a bulversat planeta. Se întâmplă un fenomen foarte trendy în zilele noastre: Unul din parteneri iese cu prietenii și… dispare. Puff. Ca Houdini. Ca ultima fărâmă de responsabilitate emoțională.
Iese cu prietenii. În oraș. Bravo, foarte bine. Toți avem nevoie de social, bere, caterincă, o scăpare de rutină. Dar de aici… și până la dispariție completă, nivel witness protection… e cale lungă.
Și zici “Bă, hai că poate s-a luat cu vorba, o oră, două… trei…” dar suntem în 2025, nu în 1997. Nu mai trimitem porumbei voiajori. Adică… serios acum… trăim într-o lume în care telefonul e mai lipit de palmă decât iubitul de gâtul tău la început de relație. Îl luăm și la baie, îl folosim să comandăm mâncare, să căutăm GIF-uri, să vedem dacă e bună ciorba pe care o mănânci. Și brusc… când te sună sau îți scrie omul tău, pauză de 3 ore.
Nu zic să stea cu un ochi la bere și unul la WhatsApp. Da’ nici să te bage la mod avion sentimental. Că nu e așa greu să scrii un “sunt bine, vb mai târziu” – 5 cuvinte. 10 secunde. Mai puțin decât scrollul prin Insta după funduri și glume proaste.
Nu vreau update cu ce bei, cu cine râzi sau ce meme pare amuzant. Vreau doar să știu că ești bine. Dar nu… dacă îndrăznesc să întreb, devin “toxică”, “obsedată” sau, preferata generației autonome, “control freak”.
Stai puțin… dacă să ai bunul simț să răspunzi omului tău înseamnă control, înseamnă că tu iubești doar când nu te deranjează. Sau doar când îți vine. Că altfel… pică vibe-ul, nu?
∎ Și partea cea mai amuzantă
–oamenii care își pierd vocea, degete și semnal în timpul ieșirilor sunt aceiași care postează citate cu “relația e despre comunicare și încredere”. Auzi… încredere!
Și știi ce e mai grav? Că asta devine “normal”. Că dacă îndrăznești să zici ceva, ți se aruncă fluturașul magic cu “vrei să mă controlezi”. Nu, boss. Nu vreau să-ți pun brățară cu GPS și să-ți instalez aplicații spion. Da’ dacă tu consideri că un mesaj de 5 secunde e “control”, poate că nu ai iubit. Ai un punct de WiFi cu crize existențiale.
Și ironic… pe vremuri, când eram adolescenți și visători, tot cu aceiași prieteni ieșeam. Da’ ăia ne ajutau să stăm împreună cu omul iubit… prietenii ăia de care azi te ascunzi erau primii care te ajutau să dai un mesaj, să-ți faci timp pentru “ea”, să o suni pe ascuns la telefonul fix și să nu ratezi nicio secundă cu ea. Acum, aceiași prieteni râd de tine dacă trimiți un “am ajuns cu bine”. Acum, ca adulți, te fac de râs că “îi răspunzi iubitei tale”. Cică “e sub papuc”.
Nu, măi eroul independenței… nu ești sub papuc. Ești sub nivelul minim de empatie. Nu răspunzi pentru că nu vrei, nu pentru că nu poți. Ai timp să dai like la 3 poze, să vezi 14 story-uri și să scrii un comentariu la o glumă seacă. Dar un mesaj pentru partenerul tău e “prea mult”? Să fim serioși. Ai chef doar de atenție, nu de relație.
Adică… ce-am pățit? Avem cariere, bani, diplome, și mai puțină empatie decât aveam în liceu? Atunci ne țineam de mână prin parc și tremuram la un mesaj. Acum… se pare că avem doar ego.
∎ Adevărul?
Nu e vorba de control. E vorba că ai crescut mare… dar ai uitat să fii om. Să fii partener. Să fii acolo. Ai confundat autonomia cu indiferența și libertatea cu fuga.
Sincer, chiar ai fost ocupat sau doar n-ai vrut să te comporți ca și cum ți-ar păsa? Sau… ți-e frică că dacă răspunzi… se prinde lumea că iubești?
Dacă iubirea sinceră a ajuns să fie confundată cu controlul… înseamnă că mulți n-au fost iubiți niciodată cum trebuie. Asta e realitatea.
Așa că hai s-o întreb direct: când ai devenit prea important ca să mai răspunzi omului pe care zici că-l iubești? Sau… nu mai iubești, doar pretinzi?
Cum ziceau Dacii în antichitate: „distribuie pe Facebook ca să citească și alții”
Dacă ți-a plăcut ce am scris mai sus… pregătește-te să simți mai mult.
Mai jos, ai cele mai citite articole care au schimbat relații.







