Hai să facem puțină ordine în tot acest bullshit:

“Dacă îi spun, îl sperii!” – dacă ai crescut cu ideea că bărbatul nu poate gestiona emoțiile, aia nu e iubire… e programare greșită! Bărbatul e om, nu e plantă decorativă! Și da, normal că se va stresa, că doar ești bolnavă, nu?… dar va fi implicat și el, nu-i iei tu brusc acest drept…
“Nu vreau să-l stresez!” – felicitări! Tocmai i-ai făcut un cadou bombă – șocul! Pentru că dacă lucrurile se complică, pe el l-ai pus brusc în postura de spectator – fără timp să proceseze, să se pregătească, să fie acolo pentru tine! Ai ales în locul lui… ai decis tu că nu poate duce… până când îl sună de la Urgențe doctorul: “Bună ziua, dle, partenera dvs este în stare critică… aveți 30 de secunde să procesați tot ce n-ați știut în ultimele 72 de ore, când credeați că totul e ok!”

Și să ne înțelegem – nu vorbim de o simplă răceală sau o unghie încarnată… vorbim de chestii grave, chestii care pot schimba viața… sau pot pune capăt uneia! Sincer? Nu te judec dacă ai făcut-o și tu! Toate am fost (măcar o dată în viață) Wonder Woman pe ibuprofen și acetaminofen…
Cam asta fac femeile… și nici măcar nu vor să recunoască! Îl protejează… își zic singure “lasă, că-mi trece mie!”… până când varianta asta nu mai ține… și se îmbolnăvește grav… și atunci se miră de ce partenerul nu e suportiv… de ce pare mai degrabă supărat în loc să fie acolo pentru ele… Pentru că știi ce faci tu când îi ascunzi sau minimalizezi o boală? Nu îl protejezi… îl îndepărtezi! Nu îi lași timp să proceseze și el informația… nu îi dai spațiu să-și manifeste și el teama… practic, îi interzici emoțiile! De ce? Poate ți-e frică că nu știe cum să reacționeze… poate ți-e teamă că o să fugă… poate nu vrei să te vadă vulnerabilă… sau, poate, doar tu nu vrei să pari slabă, fragilă… poate teama ta de a fi „defectă” e ce te ține din a-i spune și lui că ți-e rău…

Asta e societatea în care trăim… societatea care „premiază” femeile capabile, puternice, independente! Și nu e deloc surprinzător că multe femei aleg să tacă atunci când suferă… femei care sunt hiper-responsabilizate emoțional și se simt răspunzătoare nu doar de suferința lor, ci și de a partenerilor… și ceea ce pare „altruism” e de fapt un dezechilibru auto-distructiv…

Dar dragostea nu e doar despre iubire, despre bine și despre planuri de viitor… e și despre “Mi-e rău” sau “Mi-e frică”… și, mai ales, despre “nu știu dacă o să fie bine, dar vreau să știi”… despre curajul de a împărți și durerea, nu doar iubirea…
Și atunci… ce e de făcut? Cum comunici boala, îngrijorarea, fără să-l arunci în plin haos? Cu sinceritate și maturitate emoțională – îi spui calm! Îi explici că ai simptome serioase, dar te investighezi… îi spui că speri să nu fie nimic grav, dar că vrei să știe și el din timp… că vrei să știe unde ești și ce urmează… îl implici și pe el… îl lași să fie alături de tine în tot procesul! E atât de simplu și atât de greu în același timp – pentru că în cuplu, adevărata intimitate nu se face doar între cearșafuri, ci și între frici… iar curajul nu e doar să nu te temi… curajul e să alegi să împarți frica cu celălalt!

∎ NU-ți mai exclude partenerul din propria relație! – când taci, el nu simte protecție, simte ruptură…
∎ NU-i mai lua șansa de a FI ACOLO pentru tine! – bărbatul vrea să-ți fie sprijin, nu décor… dacă nu îi dai ocazia, nu doar că nu te poate ajuta, ci trăiește și vinovăția că n-a știut!

∎ NU-i mai spune indirect că nu e suficient de „bun” ca să fie inclus și el în frică! – să nu îi spui lovește direct în sentimentul de utilitate, de implicare, de apartenență… și bărbatul nu se simte inutil pentru că nu poate ajuta… ci pentru că nici n-a fost întrebat măcar!

Astăzi am o întrebare pe care mai nimeni nu o pune, dar eu o pun azi… cu toată ironia mea amară: “Când te doare serios ceva, îl anunți și pe partener sau îl lași să afle de la medicul din UPU?”
Și răspunsul corect nu e ăla care te face pe tine să pari puternică… ci ăla care nu-l face pe el să se simtă trădat de tăcerea ta!

*P.S. – Un simplu “Îmi pare rău că nu ți-am spus” este suficient doar când e urmat de: “Niciodată nu te mai las pe dinafară, niciodată nu te mai pun în postura de a afla ultimul despre o boală care ne poate schimba viața!”