Și partea ironică? Dacă ar face invers – femeia să stea pe telefon în timp ce el îi povestește cu patos despre noul lui hobby, despre fotbal sau despre ce se mai discută în grupul de prieteni – ar fi tragedie națională. „Cum să nu fii atentă?!?” pentru că atenția fragmentată nu e atenție… e firimitură. Și nicio femeie nu vrea firimituri de atenție!!!

Cum vede bărbatul situația vs. cum e de fapt psihologic

În capul lui realitatea e simplă:

∎ „Stau lângă ea pe canapea → bifat, sunt prezent.”
∎ „O ascult… așa… cu un ochi la ea și cu unul la Facebook.”
∎ „Nu-i nimic, îi mai arunc din când în când un «da, iubito» și merge.”
∎ „Calitate? Păi calitatea e că stau aici, nu m-am dus la bere.”

În realitatea psihologică, dar și în mintea ei, lucrurile sunt extrem de diferite:

∎ Asta nu e prezență reală, e prezență pasivă – corpul pe canapea, mintea în altă galaxie.
∎ Se numește atenție fragmentată, iar creierul NU poate procesa două surse de informație cognitivă în paralel. Deci el nici nu te ascultă, nici nu savurează scroll-ul.
∎ Se simte ca o formă de neglijare emoțională subtilă – adică „da, te aud, dar nu contezi suficient cât să-ți dau toată atenția”.
∎ Pentru parteneră, senzația e ca și cum ai povesti ceva cu suflet și celălalt ar butona telecomanda în același timp.

Ei bine, bărbații care uită asta, riscă… riscă relația, riscă partenera, riscă cam tot ce au… și de multe ori nici nu conștientizează asta, că ceea ce face el intră la „neglijare emoțională subtilă” sau „invalidare prin absență”. Adică nu e abuz, nu e ceartă, dar doare la fel de tare în timp.

Pentru că atenția e cea mai prețioasă monedă (moneda de aur) într-o relație… Dacă o împarți cu poze random pe Facebook, ea traduce simplu: „nu sunt prioritatea ta”. Și da, femeile memorează asta… cu dobândă. Femeia se simte nevăzută și neauzită. Nu azi, nu mâine, dar picătură cu picătură, devine distanță. Și de la „nu mă ascultă când povestesc” se ajunge la „nu mă mai simt importantă pentru el”. Și încet-încet, ea se va opri din povestit. Și nu pentru că nu are ce spune, ci pentru că nu mai are cui. Și atunci el va întreba „dar de ce nu-mi mai spui nimic?” – prea târziu, boss, trenul a plecat… dacă nu primește atenția de la tine, o va căuta (chiar inconștient) în altă parte: prietene, colegi, hobby-uri… sau, surpriză, alt bărbat care știe să lase telefonul din mână.

Cum ar fi dacă și femeile ar începe să ofere fix același tip de „atenție”? Adică el povestește ceva, iar ea îl mângâie absentă pe cap și zice „mda, iubire, te aud”… în timp ce face cumpărături online?