Totul tău… nimicul lui…
… și copiii au limbaje diferite ale iubirii…
Trăim într-o lume în care oamenii confundă „a iubi” cu „a simți io că iubesc”. Adică: „io te iubesc, dar dacă tu nu simți… problema ta, nu a mea!… io iubesc!”… Asta nu e iubire, asta e un fel de autosatisfacere emoțională – plăcerea e doar la tine, partenerul rămâne cu mâna goală…
∎ Adevărul e simplu:
nu lipsa iubirii distruge relațiile, ci lipsa limbajului corect prin care iubirea ajunge la celălalt… Dacă are nevoie de timp de calitate, dar tu ești „prezent” pe canapea cu ochii în Facebook, pentru el echivalează cu neglijare. Și nu, nu contează că tu juri că îl iubești „din tot sufletul” – dacă nu-i vorbești în limbajul lui, nu ajunge nimic… Aici apare egoismul modern: oamenii se mulțumesc să simtă ei că iubesc, dar nu le pasă dacă și celălalt simte. E ca și cum ai gătit o ciorbă și ai mâncat-o singur, dar îi spui partenerului: „Dar crede-mă, a fost delicioasă!”… Guess what?! Tu ești sătul… partenerul rămâne flămând… și foamea te împinge să faci multe lucruri pe care nu le credeai, nu-i așa?!
∎ Și surpriză:
același mecanism e valabil și în relația părinte–copil… Copiii nu cresc din „știu io că-l iubesc”, ci din ceea ce SIMT. Și simt diferit… Da, și copiii au limbaje diferite ale iubirii… Aceleași reguli ale limbajului iubirii din cuplu, se aplică și în relația părinți – copii… doar că acolo efectele sunt și mai puternice, pentru că la copii „limbajul iubirii” nu e doar o chestiune de confort emoțional (ca la cupluri)… ci este un ingredient de bază în dezvoltarea lor psihică!
∎ Unii copii au nevoie să audă „te iubesc” de 1000 de ori pe zi → ăsta e oxigenul lor emoțional…
∎ Alți copii cer joacă, timp, contact → pentru ei „timpul de calitate” este iubire…
∎ Alții vor îmbrățișări, atingeri → acolo e corpul copilului care „traduce” iubirea…
Și da, există și copii care se simt iubiți când primesc sprijin concret sau mici daruri cu sens (și nu, nu mă refer la mofturi… și nici nu le încurajez!)…
Păi dacă avem aceleași reguli, ce se întâmplă dacă părintele dă iubirea „în limbajul lui”, dar nu pe cel al copilului?
Răspunsul e extrem de simplu – copilul NU percepe iubirea, chiar dacă părintele se jură că face și dă totul (fix ca și în relații… ca doar “am dat totul” e slogan universal)… Exemplu: mama îi cumpără haine și dulciuri (cadouri), dar copilul vrea doar să fie ascultat… păi atunci copilul crește cu senzația de „io nu contez, nu mă vede”… deși mama zice „dar cum, că io i-am dat totul”…
Și tocmai d’asta zic că se aplică fix aceleași reguli ca în cuplu…
Dacă ignori limbajul iubirii copilului, creierul lui nu înregistrează siguranță și atașament… și uite așa se dezvoltă insecurități, anxietate sau, invers, căutarea disperată a atenției… dar tu, părinte devotat și iubitor, ai dat totul, nu?! În schimb, dacă îl înțelegi și îl hrănești, îi întărești cortexul prefrontal (control emoțional) și îi reduci nivelul de cortizol (stres)… și uite cum se dezvoltă un copil într-un adult sănătos psihic și emoțional…
Practic, e fix același mecanism neurobiologic ca în cuplu – secreție de oxitocină când limbajul e corect, cortizolul până în tavan când e ignorat. Diferența e că la copii, efectul nu se vede doar în relație, ci în întreaga personalitate viitoare… Dar hei, ce contează, nu? Tu „știi” că l-ai iubit. Felicitări… dar se cheamă autoiluzionare!
Deci DAA… regulile limbajului iubirii se aplică și între părinți-copii…
doar că tristețea situației e singura diferență – într-un cuplu pleci dacă nu ți se hrănește limbajul, dar un copil nu poate… e obligat să trăiască și să crească cu părintele care “dă totul” doar din gură… ca în practică, vrea să-și hrănească propriul ego… Și atunci lipsa asta devine nu doar neglijență emoțională, ci o formă de abuz subtil, care îl marchează toată viața!
Și, pentru ce??? Totul… pentru că unii nu-s în stare să priceapă că iubirea trebuie vorbită, nu doar simțită… Un partener care refuză să învețe limbajul iubirii celuilalt, de fapt îți arată clar că nu e dispus să facă efortul minim de adaptare emoțională… Și ghici ce urmează? Același tipar îl va repeta ca părinte… Dacă în cuplu zice „te iubesc așa cum știu io, nu cum ai tu nevoie”, în relația cu copilul o să fie identic: „știu io că te iubesc, dar nu contează că tu nu simți asta”.
∎ Psihologic
asta se numește rigiditate emoțională combinată cu egocentrism relațional. Practic, nu are disponibilitatea să iasă din propria bulă și să vadă ce contează pentru celălalt (asta ca să nu mă duc mai departe să consider că nu-l interesează…)… E acel tip de om care confundă iubirea cu confortul propriu! Și un om care nu învață limbajul iubirii partenerului, NU va ști să-l învețe nici pe al copilului. Și atunci se transmite din generație în generație aceeași poveste cu final identic „dar io știu că v-am iubit, că v-am dat totul, voi de ce nu simțiți?”… Și da, e dureros: pentru partener → se simte nevăzut, neauzit, neiubit. Pentru copil → devine un gol care se transformă mai târziu în insecurități, în relații de adult cu aceleași lipsuri.
∎ Concluzia
nu e despre „io iubesc”… E despre „partenerul simte că-l iubesc?”. Dacă răspunsul e nu, atunci nu iubești cu adevărat, iubești doar pentru tine… Și știi care e problema? Nu lipsa iubirii… ci lenea aia emoțională combinată cu aroganța de „te iubesc așa cum știu io, îți convine bine, nu-ți convine pa”. Well… surpriză: dacă nu înveți limbajul iubirii partenerului tău, nu doar că-l faci să se simtă singur lângă tine, dar o să o repeți și ca părinte… O să crești copilul cu exact aceeași atitudine, o să-ți iubești copilul în limba ta: „știu io că te iubesc, nu mă interesează că tu nu simți asta”… și copilul o să crească flămând emoțional… Și atunci nu ești nici partener, nici părinte prezent…
Iubești ca să simți TU… sau ca să simtă CELĂLALT?
*Și ca întrebare bonus: tu vrei să te bucuri singur că iubești sau vrei să-ți vezi partenerul/copilul fericit pentru că simte iubirea ta?… pentru că tiparele din cuplu se transmit în parenting, ceea ce e o perspectivă foarte rar discutată… dar mai ales unde se rupe firul între intenție și percepție… pentru că DA – există paradoxul: „știu io că iubesc” ≠ „celălalt simte iubirea”…
Cum ziceau Dacii în antichitate: „distribuie pe Facebook ca să citească și alții”
Dacă ți-a plăcut ce am scris mai sus… pregătește-te să simți mai mult.
Mai jos, ai cele mai citite articole care au schimbat relații.
