Decizii în 2…
sau doar ai anunțat?!?
Există un moment în viața de cuplu care pare smuls direct dintr-un film horror cu buget redus:
„Io zic că trebuie să facem …X…!”
Și tu rămâi blocat cu ochii mari, neștiind ce te-a lovit…
Păi, stai puțin… ai zis „io zic”… dar… era un anunț oficial? Sau o propunere democratică?
E o decizie de cuplu, o luăm în 2 sau… ești guvern minoritar care dă ordonanțe de urgență fără dezbatere?
Pentru că DAAA… există o diferență subtilă (dar devastatoare) între:
„Am o idee… ce părere ai?”
și
„Te-am informat. Să execuți, mulțumesc!”
Una e comunicare. Cealaltă e OUG dată la miezul nopții.
De prea multe ori, în loc să construim decizii în 2, venim cu ele gata ambalate, cu fundiță și baloane – SURPRIZĂ!
„M-am gândit io și… am hotărât pentru noi!”
Serios?! Pardon, dar când și cine a votat chestia asta în Parlamentul cuplului nostru?
Și dacă celălalt tace… poate nu înseamnă că e de acord automat.
Poate doar își caută limbajul politicos pentru a formula:
„Cine te-a numit CEO-ul relației?”
Și da… toți ne arogăm acest titlu uneori, poate fără să vrem…
Dar stai puțin… cu cine te-ai consultat? Cu zodiacul? Cu pisica?
Că partenerul rămas blocat nu-și amintește să fi fost invitat la consiliul de administrație,
dar s-a trezit cu votul deja validat… și cu notificare de implementare!
Relația nu răspunde la comenzi vocale.
Așa că… atunci când vorbim de decizii în 2, hai să decidem în 2!
Nu „io zic” și tu execuți… că nu suntem în armată!
∎ În loc de „io zic”, încearcă:
„Ce părere ai?” – nu pare mare lucru, dar, ca prin magie, partenerul se simte… inclus!
MINUNE! Și da, dă-i timp de răspuns – lasă omul să respire 3 secunde,
să gândească cu singurii 2 neuroni activi în momentul ăla,
să înțeleagă și să spună ce simte…
dar mai ales… verifică ce-a înțeles!
Nu, nu e copilăresc! E inteligență emoțională.
∎ În schimb… dacă vrei doar să informezi… scrie un mail.
Măcar așa poți pune la final:
„Cu stimă,
al tău CEO sentimental”
…și nu se supără nimeni!
Dacă nu sunteți în punctul în care puteți lua decizii împreună…
poate că relația voastră are nevoie de o pauză de la monologuri.
Nu de la voi!
❓Tu cum iei decizii în 2?
Când zici „io zic să…”, este o sugestie… sau o sentință cu executare?
Cum ziceau Dacii în antichitate: „distribuie pe Facebook ca să citească și alții”
Dacă ți-a plăcut ce am scris mai sus… pregătește-te să simți mai mult.
Mai jos, ai cele mai citite articole care au schimbat relații.






