Religia mea, religia ta…
sau ne facem noi una nouă?
Trăim vremuri în care relațiile nu mai crapă doar de la infidelitate, lene sau diferență de valori… NU, azi crapă și de la … crucea făcută greșit sau… lipsa ei!
Nu știu cine-a zis prima dată că “iubirea mută munții”, dar probabil n-a fost căsătorit! Că dacă ar fi fost, ar fi știut că uneori nici n-apuci să muți pătura, că deja vine o criză cu tematică religioasă! Și, brusc, de la “ce mâncăm azi?” ajungi la “nu mai putem fi împreună dacă nu postești și nu-ți faci cruce corect!” Brusc, relația devine o misiune spirituală – o cruce grea de dus, cu post, rugăciuni și șantaj emoțional la pachet – Cum să fii cu el dacă nu se roagă? Cum să stai cu ea frate dacă merge la mănăstiri și vorbește cu popa?
Dar haide să ne întoarcem puțin și la realitate! Unii oameni își găsesc credința în cele mai grele sau profunde momente ale vieții – nimic greșit aici! Dar de ce trebuie să-și piardă și respectul față de partener odată cu găsirea credinței?!? De ce să îl transformi pe partener în “dușman spiritual” doar pentru că n-a primit notificarea de sus că trebuie să se schimbe?!?
Fix așa NU se face – ea descoperă religia și brusc “nu mai facem sex în post”… el devine ateu militant și întreabă rânjind dacă “Iisus avea gluten în pâine”… ea vrea să boteze copilul în apă sfințită de călugărițe de pe Muntele Athos, el vrea să-l boteze în lapte de ovăz vegan… Serios acum… religia n-ar trebui să vină cu instrucțiuni de reconfigurat partenerul! Nu e program de reeducare spirituală… dacă iubești un om, nu încerca să-l schimbi în imaginea credinței sau necredinței tale!
∎ Religia nu spune să-ți ignori partenerul!
∎ Nu-ți cere să-l faci elev repetent care trebuie să dea restanță spirituală!
∎ Iar rugăciunea nu e condiție de iubire – e un gest intim, la fel ca tăcerea, la fel ca râsul împreună… dacă partenerul nu simte ce simți tu, nu e defect, e doar un alt om!
Pentru că atunci când folosești credința ca instrument de control, nu mai e credință – e manipulare! Religia nu ți-a zis niciodată să-ți disprețuiești partenerul, ci a zis să-l iubești… dacă ai uitat, reia lectura (o zic și io așa, în speranța că ai citit măcar o dată!) și când te rogi, să te rogi “Doamne, dă-mi înțelepciunea să nu fiu nesuferit/ă în numele Tău”…
Pentru că sunt cupluri care știu de mult că propria credință e fix asta – doar a ta! Și nu se impune partenerului… și ei știu asta încă de pe vremea când nu era la modă să te regăsești religios sau spiritual – de pe vremea când omul ajungea să creadă din voință proprie, nu pentru că era în trend… și au câteva zeci de ani împreună… și se iubesc ca-n prima zi! Ea credincioasă, el ateu… ea se ruga în mănăstire în timp ce el explica copiilor istoria locului, stilul arhitecturii și momentele istorice petrecute în zonă! Și niciodată nu și-au bătut joc unul de altul… nu și-au reproșat unul altuia nimic… și nu i-au cerut celuilalt să fie altfel decât este… De ce? Pentru că au știut că iubirea reală nu are nevoie nici de habotnicie și nici de ateism militant! Iubirea reală are nevoie de respect, de spațiu, de râs și de înțelepciune, dar și de multă, multă înțelegere! Și așa, cu iubire, au trecut împreună prin toate greutățile vieții – cu câteva rugăciuni presărate cu speranță vie din partea ei, și cu protecție și planuri logice din partea lui…
Așa că NU – nu religia rupe relațiile… lipsa de respect și de bun simț o face! Fanatismul, aroganța, dorința de a-l converti pe partener sunt cauzele rupturii! Și poate că n-avem aceeași religie… poate nu credem în același Dumnezeu… sau poate doar unul din noi crede în ceva, orice ar fi acel ceva! Dar dacă amândoi credem în NOI, nu mai e nevoie de altă religie!
Așa că… mai bine… faceți-vă propria religie – zeul relației să fie Respectul! Ritualul zilnic să fie râsul, glumele, mâncarea bună și pupăceala! Iar rugăciunea preferată să fie “Te iubesc exact așa cum ești!”
Ce e mai greu de dus – o cruce… sau o relație în care doar tu ai voie să crezi?
R’amen!
Cum ziceau Dacii în antichitate: „distribuie pe Facebook ca să citească și alții”
Dacă ți-a plăcut ce am scris mai sus… pregătește-te să simți mai mult.
Mai jos, ai cele mai citite articole care au schimbat relații.







